ÎN ATENŢIA RADIODIFUZORILOR LOCALI ŞI REGIONALI!!!

Lun ,Aprilie 11, 2011 - 16:44

În şedinţa de vineri, 8 aprilie 2011, Comisia Electorală Centrală a aprobat Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale la alegerile locale generale din 5 iunie 2011 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova.

Potrivit Regulamentului fiecare radiodifuzor care decide să se implice în reflectarea campaniei electorale trebuie să depună la Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA), în primele 7 zile de la aprobarea Regulamentului, o declaraţie privind politica editorială pentru campania electorală, iar instituţiile care nu vor reflecta campania electorală, trebuie să înştiinţeze CCA în acelaşi termen.
În conformitate cu prevederile punctului 7 al Regulamentului, Declaraţia privind politica editorială pentru campania electorală trebuie să conţină informaţii privind numele proprietarului/proprietarilor instituţiei, orarul şi modul de oferire a timpilor de antenă pentru publicitate electorală contra plată, organizarea dezbaterilor electorale, principiile de reflectare a campaniei electorale de către instituţia audiovizualului, etc.
În conformitate cu cele menţionate, atenţionăm radiodifuzorii locali şi regionali, precum şi radiodifuzorii cu acoperire naţională care vor decide să reflecte campania electorală la alegerile locale generale din 5 iunie 2011, că data limită de prezentare a Declaraţiei privind politica editorială pentru campania electorală este 15 aprilie curent.