ÎN ATENȚIA FURNIZORILOR DE SERVICII MEDIA AUDIOVIZUALE

Lun ,Ianuarie 28, 2019 - 11:07

În vederea asigurării unui dialog constructiv şi a unei comunicări directe cu furnizorii de servicii media audiovizuale, Consiliul Audiovizualului organizează, la Chișinău, Comrat și Bălți, cu suportul Consiliului Europei, seminare cu genericul „Reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare și referendumul republican din 24 februarie 2019 de către furnizorii de servicii media audiovizuale”, pentru jurnaliştii şi editorii de la posturile de radio și televiziune.

Seminarele vor fi desfășurate în contextul alegerilor parlamentare și a referendumului republican din 24 februarie 2019 și are drept scop asigurarea reflectării echitabile, echilibrate și imparțiale a campaniei electorale, promovarea libertății de exprimare și a pluralismului politic.

Astfel, primul seminar va avea loc pe data de 29 ianuarie 2019 la Chișinău (Sala de conferințe a Hotelului Jolly Alon, str. Maria Cibotari 37), al doilea seminar – pe data de 30 ianuarie, la Comrat (Sala de conferințe a Art Galeria, str. Pobeda nr. 46), și cel de-al treilea seminar – pe data de 31 ianuarie, la Bălți (Sala de conferințe a Lidolux, str. Decebal nr. 139).

La evenimente vor participa:  Dragoș Vicol, președinte CA; Dumitru Lazur, coordonator de proiecte la Oficiul Consiliului Europei la Chișinău; Victoria Cecan, șefa Direcției monitorizare TV, CA; Victoria Puiu, comunicatoare UN Women Moldova; Victorina Luca, membră a Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității; Ion Bunduchi, director al Asociației Presei Electronice (APEL), membri și reprezentanți ai CA; furnizori de servicii media audiovizuale etc.

În cadrul seminarelor vor fi abordate subiecte precum: Reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare și referendumul republican din 24 februarie 2019 de către furnizorii de servicii media audiovizuale, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. Modalitatea de prezentare a informației (rapoartelor) cu privire la campania electorală în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova; Monitorizarea cantitativă și calitativă a furnizorilor de servicii media și protejarea pluralismului și diversității politice în cadrul serviciilor de programe în perioada campaniei electorale; Contracararea discursului de ură în campania electorală. Asigurarea accesibilității persoanelor cu deficiențe de auz și văz la serviciile de programe audiovizuale în campania electorală; Importanța asigurării egalității de gen între femei și bărbați în serviciile de programe ale furnizorilor de servicii media audiovizuale în campania electorală; Asigurarea securității informaționale în cadrul serviciilor de programe de către furnizorii de servicii media și Aplicarea prevederilor Codului serviciilor media audiovizuale.

La eveniment sunt invitați să participe furnizorii de servicii media audiovizuale din regiunile de centru, nord și sud ale Republicii Moldova.

Agenda poate fi consultată aici.

Serviciul Comunicare și relații cu publicul