ȘEDINȚA PUBLICĂ A CONSILIULUI AUDIOVIZUALULUI DIN 21 APRILIE

Mie ,Aprilie 21, 2021 - 14:11
Consiliul Audiovizualului s-a întrunit astăzi, 21 aprilie, în ședință publică.
Autoritatea de reglementare în domeniul comunicării audiovizuale a examinat petiția parvenită din partea „GMG PRODUCTION” SRL, prin care invocă faptul difuzării ilegale a filmelor artistice-seriale „Кассирши”, „Зеркала любви” și „Домик у реки”, de către postul de televiziune „Cinema 1”. Consiliul Audiovizualului a solicitat furnizorului de servicii media „A.Video-Content” SRL actele care confirmă dreptul postului de televiziune „Cinema 1” de a difuza filmele enunțate mai sus. Drept urmare, postul de televiziune „Cinema 1” nu a prezentat Consiliului contractele încheiate cu deținătorii dreptului de autor și a drepturilor conexe, fapt pentru care a fost sancționat cu amendă în mărime de 10 000 de lei. Totodată, în cadrul dezbaterilor publice, președintele Consiliului Audiovizualului, Ala Ursu-Antoci, a solicitat ,,A.Video-Content” SRL să prezinte, în decurs de cinci zile, contractele încheiate cu deținătorii dreptului de autor, care permit furnizorului de servicii media difuzarea filmelor artistice de producție rusească, propunere susținută de toți membrii Consiliului.
La solicitarea furnizorilor de servicii media, Consiliul Audiovizualului a prelungit licența de emisie eliberată pentru „RADIO HIT” SRL, fondatoarea postului de radio „HIT FM”, și a admis reperfectarea licențelor de emisie pentru: „A. VIDEO-CONTENT” SRL prin schimbarea denumirii postului de televiziune din „Cinema 1” în „CTC” și „Media Production” SRL prin schimbarea denumirii postului de televiziune din „DTV” în „РЕН TV”.
Tot în cadrul ședinței, Consiliul Audiovizualului a respins cererile prealabile depuse de avocata Alina Palii, în interesele „Media Pro Group” SRL, „Media Production TV” SRL și „TV-Comunicații Grup” SRL, prin care a solicitat anularea deciziilor CA nr. 8/41 din 24 februarie 2021 și nr. 9/46 din 02 martie 2021. De asemenea, a fost respinsă cererea depusă de către Asociația Patronală a Radiodifuzorilor din Moldova, prin care a solicitat revocarea pct. 9 din Decizia CA nr. 3/16 din 28 ianuarie 2021, pct. 7 din Decizia CA nr. 3/17 din 28 ianuarie 2021 și în parte a Deciziei CA nr. 9/46 din 02 martie 2021.
Consiliul Audiovizualului a susținut demersul Asociaţiei Obştești „Keystone Moldova” și a recomandat spre mediatizare, în serviciile de televiziune ale furnizorilor de servicii media audiovizuale aflați în jurisdicția Republicii Moldova, spotul de promovare a serviciului de asistenţă telefonică gratuită pentru persoanele cu dizabilităţi, care are drept scop prevenirea şi reducerea situaţiilor de încălcare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.
Cu unanimitate de voturi, Consiliul Audiovizualului a aprobat Raportul cu privire la activitatea Consiliului Audiovizualului în trimestrul I al anului 2021. Raportul va fi publicat pe pagina web a instituției (www.audiovizual.md).
 
Informații detaliate găsiți pe audiovizual.md, la Rubrica Decizii curente.
Serviciul Comunicare și relații cu publicul