Ședința publică a CA din 18.03.2019

Lun ,Martie 18, 2019 - 16:21

Consiliul Audiovizualului s-a întrunit astăzi, 18 martie 2019, în ședință publică.  

Autoritatea de reglementare în domeniul comunicării audiovizuale a examinat cererea de prelungire a licenței de emisie „RTV-MEDIA-CENTR” SRL pentru postul de radio „Bugeac FM”, al cărui serviciu de programe este difuzat pe frecvența: 69,74 MHz – Comrat. În cadrul dezbaterilor publice, membrii Consiliului Audiovizualului au propus monitorizarea Structurii serviciului de programe, pentru o perioadă de 7 zile, a postului de radio „Bugeac FM”, drept urmare s-a decis amânarea examinării cererii de prelungire a respectivei licențe de emisie.

În cadrul ședinței, Consiliul Audiovizualului a lua act de Decizia Comisiei de licitație din data de 15 martie 2019 prin care a fost selectat, ca urmare a licitației, măsurătorul de audiență compania ÎCS ,,TV MR MLD” SRL, reprezentantul oficial în Republica Moldova al companiei AGB Nieslen Media Research, și inițierea negocierilor individuale între posturile de televiziune și compania respective. Totodată, în conformitate cu prevederile Regulamentului privind procedura și condițiile de organizare și desfășurare a licitației pentru selectarea companiei care efectuează măsurarea cotelor de audiență și a deciziei Comisiei de licitație din 15 martie 2019, CA a declarat închisă licitația pentru selectarea companiei care va efectua măsurarea cotelor de audiență.

Informații detaliate găsiți pe audiovizual.md, la rubrica Decizii curente.

 

Serviciul Comunicare și relații cu publicul