COMUNICAT DE PRESĂ

Joi ,Decembrie 16, 2021 - 15:22
Consiliul Audiovizualului s-a întrunit astăzi, 16 decembrie 2021, ora 11:00, în ședință publică.
Noua componență a membrilor a ales președintele și vicepreședintele Consiliului Audiovizualului al Republicii Moldova.
Astfel, cu majoritatea voturilor, în funcția de președintă a Consiliului Audiovizualului a fost aleasă Liliana Vițu, iar în cea de vicepreședintă –dna Ana Gonța.
Președinta Consiliului Audiovizualului, Liliana Vițu, a declarat: „Primul lucru pe care îl consider prioritar pentru CA este să restabilim încrederea în această instituție, încrederea că această instituție poate să acționeze astfel încât să contribuie la dezvoltarea presei, să protejeze spațiul informațional, să vină cu acțiuni care să elimine decalajele și în ce privește publicitatea, măsurarea audienței, transparența proprietății. Cred că în primul rând trebuie să facem un plan de acțiuni, fiecare membru să spună ce priorități are, pentru că venim din domenii diferite și avem diferite viziuni. Altă acțiune este să ne concentrăm pe revizuirea și ajustarea legislației secundare din 2019. Aș vedea ca CA să se poziționeze ca un partener al instituțiilor mass-media”.
La rândul său, vicepreședinta Consiliului Audiovizualului, Ana Gonța, a menționat: Pentru mine e importanță educația mediatică, cred că asta este cheia, nu în a interzice difuzarea anumitor conținuturi, ci pentru a educa publicul ca el să discearnă ce este propagandă, ce este fake. Evident este nevoie de foarte mult efort și aici mizez pe acel articol din Cod - cooperarea cu societatea civilă, care are un potențial foarte mare. Aș miza și pe cooperarea cu mediul academic, cred că e important să-l cooptăm în educația mediatică. Un alt lucru important și dureros pentru mine este calitatea limbii române în conținuturile audiovizuale, este important să revenim la monitoarizarea acestui aspect”.
 
Serviciul Comunicare și relații cu publicul