CCA A FĂCUT BILANŢUL CONCURSURILOR PENTRU UTILIZAREA FRECVENŢELOR RADIO ŞI A CANALELOR TV DISPONIBILIZATE

Joi ,Iulie 16, 2015 - 13:54

Consiliul Coordonator al Audiovizualului s-a întrunit astăzi, 16 iulie 2015, în şedinţă publică. Autoritatea de reglementare în domeniul comunicării audiovizuale a examinat Caietul de sarcini al IPNA Compania „Teleradio-Moldova” pentru anul 2015. Membrii CCA au adresat mai multe întrebări cu privire la derularea reformelor și la măsurile întreprinse pentru înlăturarea deficienţelor depistate în raportul Curţii de Conturi privind gestionarea fondurilor publice în cadrul Companiei „Teleradio-Moldova”.

Tot în cadrul şedinţei, CCA a făcut bilanţul concursurilor pentru utilizarea frecvenţelor radio şi a canalelor TV disponibile şi disponibilizate, anunţate prin deciziile CCA nr. 15/74 din 08 mai 2015 şi nr. 16/79 din 11 mai 2015. La concursuri s-au înscris 6 solicitanţi: S.C. „Satelrom – TV” S.R.L., pentru postul de radio „Drochia FM”; „Noroc Media” S.R.L., pentru postul de radio „Noroc”; A.O. „Media – Grup MERIDIAN”, pentru postul de radio „Eco FM”; A.O. „Info Mingir”, pentru postul de radio „Radio Naţional FM”; Compania Publică „Gagauziya Radio Televizionu”, pentru postul TV „ TV-Găgăuzia” şi „MAR – SOR TV” SRL, pentru postul TV „ Sor TV”, dintre care 5 pentru extinderea ariei de emisie şi 1 pentru un nou termen de activitate. CCA a eliberat licențe de emisie următorilor radiodifuzori: postul de radio „Drochia FM” – frecvenţa 91,4 MHz – Drochia; postul „TV-Găgăuzia” – canalele TV: 56 – Joltai, 36 – Comrat, 49 – Ceadîr-Lunga, 24 – Vulcăneşti, 47 – Copceac, 29 – Baurci şi 33 – Cişmichioi; postul TV „Sor TV” – canalele TV: 43 – Soroca şi 56 – Băxani.

Frecvenţa 98,9 MHz – Cahul a fost anunţată în concurs, pentru că nici un solicitant nu a întrunit numărul necesar de voturi.

Informaţia completă despre şedinţa publică de astăzi poate fi găsită pe pagina web a Consiliului Coordonator al Audiovizualului, la rubrica Decizii curente.

Serviciul Comunicare şi relaţii cu publicul