CA a avertizat public „PEH TV” pentru conținut cu impact negativ asupra copiilor

Vin ,August 12, 2022 - 12:58

Consiliul Audiovizualului a examinat astăzi, 12 august 2022, petiția Asociației Patronale a Radiodifuzorilor din Moldova care invocă faptul că serviciul media audiovizual de televiziune „PEH TV”, la difuzarea filmului serial „Меч” („Spada”), nu a ținut cont de criteriile de clasificare a programelor audiovizuale prevăzute la pct. 129, 130 și 131 lit. b) din Regulamentul privind conținuturile audiovizuale, aprobat prin Decizia CA nr.61/219 din 30.12.2019; art.15 alin.(1) și alin.(6) din Codul serviciilor media audiovizuale; art.5 alin.(3) lit. a) și b), alin.(5) din Legea nr.30/2013 cu privire la protecția copiilor împotriva impactului negativ al informației.

Datele monitorizării au atestat că filmul conține numeroase scene de violență fizică, psihică, limbaj licențios și consum de droguri, care pot afecta dezvoltarea fizică, mintală și morală a minorilor.

Astfel, pentru difuzarea conținutului un impact negativ asupra copiilor, Consiliul Audiovizualului a avertizat public serviciul media audiovizual de televiziune „PEH TV”.

Serviciul comunicare și relații externe