Comunicat

Joi ,Ianuarie 03, 2019 - 15:39

Urmare a declarațiilor făcute de Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, cu privire la nefuncționarea liberă a pieței publicității și aspectele legate de lipsa de transparență cu privire la beneficiarii instituțiilor de presă, Consiliul Audiovizualului ține să menționeze că activitatea economică desfășurată de către furnizorii de servicii media și, prin urmare, monitorizarea pieței publicitare nu ține de competența Consiliului Audiovizualului.

Totodată, amintim că toate declarațiile cu privire la asigurarea transparenței proprietății sunt plasate pe pagina web oficială a autorității, cu respectarea tuturor normelor în vigoare cu privire la transparența în procesul decizional.